LOGO
Acasa Contact

Ablatia cu radiofrecventa pentru aritmii pe cord structural normal




1. Pregatirea pentru ablatie

De regula ablatia cu radiofrecventa pentru aceste aritmii este o procedura ce necesita internare in spital de o singura zi. Pacientii sunt rugati sa aduca toate documentele medicale anterioare (electrocardiograme, inregistrari Holter, bilete de iesire din spital, etc) si sa nu manance in dimineata zilei in care este programata ablatia. Toaleta regiunii in care se pregateste abordul (plica inghinala dreapta) trebuie facuta cu meticulozitate (ras, spalat) si recomandarile medicului aritmolog privind tratamentul medicamentos trebuie respectate cu strictete (unele medicamente se opresc inaintea interventiei, altele nu).

2. Etapele ablatiei simple

Procedura va avea loc intr-o sala speciala, numita angiograf sau laborator de electrofiziologie si va avea in linii mari, urmatoarele etape:

- anestezie locala (cu lidocaina) la baza coapsei drepte (pacientul resimte doar o intepatura superficiala);

- punctionarea venei (uneori si a arterei femurale drepte) si introducerea a doua catetere in interiorul inimii (pe calea vaselor de sange, nedureros) sub ghidaj radiologic. Se folosesc radiatii pentru a vizualiza miscarile cateterelor, prin urmare interventia este contraindicata persoanelor insarcinate.

- incercarea de a induce aritmia prin stimulare cu ritm rapid in interiorul inimii (pacientul resimte batai cardiace accelerate progresiv apoi declansarea crizei de palpitatii cunoscute). Acest lucru este necesar pentru ca medicul electrofiziolog sa poata identifica cu precizie circuitul aritmiei si locul unde trebuie efectuata cauterizarea.

- ablatia propriu-zisa, aplicarea de radiofrecventa, este momentul esential al procedurii, zona tintita fiind de dimensiuni reduse (milimetri) este foarte important ca pacientul sa nu efectueze miscari respiratorii ample in acest timp (in cadrul unui inspir profund inima isi poate modifica pozitia in torace cu cativa centimetri). In majoritatea cazurilor aplicatiile de radiofrecventa nu sunt dureroase dar pot fi percepute de unii pacienti ca o presiune intratoracica/arsura,jena (insa durata lor este scurta ~secunde, ceea ce le face usor suportabile de cele mai multe ori).

- dupa ablatie este necesar repausul la pat,cu membrul inferior drept perfect intins timp de 6 ore in cazul in care a fost punctionata doar vena femurala, si 24 ore in cazul in care a fost necesara si punctia arterei femurale drepte.

Pe toata durata procedurii pacientul este treaz si poate comunica cu medicul electrofiziolog care efectueaza ablatia.
Durata totala a interventiei este variabila, in medie 60 de minute, posibil mai putin sau mai mult in functie de gradul de dificultate cu care se poate atinge zona tinta cu cateterul de ablatie.

3. Ce se intampla dupa ablatie

Urmarirea post-ablatie implica o reevaluare aritmologica la 1 luna postprocedural, cu efectuarea unei electrocardiograme/monitorizari Holter 24 ore. Rata de succes a acestor proceduri se apropie de 100%, insa in rarele cazuri in care recidiva are loc pacientii sunt consiliati sa efectueze o electrocardiograma pe cat posibil in timpul accesului de palpitatii si apoi sa se adreseze medicului aritmolog pentru stabilirea conduitei ulterioare. Daca pacientul primea tratament antiaritmic acesta este de regula oprit dupa ablatie. Medicatia personala pentru boli asociate (hipertensiune arteriala, boala cardiaca ischemica, etc.) se continua conform indicatiilor anterioare.